duminică, 13 iulie 2014

13 mistere inexplicabile ale lumii antice

   Trăim vremuri în care timpul pare să-şi fi revendicat dreptul de a fi cu certitudine cea de-a patra dimensiune a universului nostru, unde tehnologia este suveran incontestabil şi unde noi am devenit robii unui mâine care este deja ieri şi a unui prezent în care zăbovim insuficient pentru a mai discerne ce ni se întâmplă. Un produs nou pe piaţă nu mai şochează atâta timp cât în secunda următoare dorim generaţia şi mai nouă a acestuia. Nici nu terminăm de citit un prospect, căci un altul îi va lua locul pentru a fi dezmeticit.
   În pofida vitezei tehnologice, din vremurile de mult apuse, măsurabile în milenii, răzbat la lumina zilei contemporane minuni, enigme şi mistere ce pun la grea încercare inteligenţa şi logica cercetătorilor măcar pentru o minimă explicaţie, cât de cât plauzibilă. Nu vă aşteptaţi ca aici, pe "Ce n-ai ştiut", să găsiţi răspunsurile, ci doar veţi afla despre alte 13 mistere antice, material preluat de pe site-ul "Daksha".

Liniile mozaicului chinezesc


   Situat în deşertul provinciei Gansu Sheng din China, mozaicul este alcătuit din linii care par să nu aibă nicio logică. El poate fi găsit la coordonatele: 40°27’28.56″N, 93°23’34.42″E. Există multe informaţii despre aceste linii stranii ale mozaicului, care sunt gravate în piatră. Scopul lor şi cine le-a realizat rămâne un mister de nepătruns chiar şi în prezent. Liniile acoperă o suprafaţă imensă, dar cu toate acestea ele îşi păstrează rectilinitatea, în ciuda curburii terenului şi a obstacolelor sale. 

Păpuşa din piatră al cărui mister nu poate fi descifrat

 
   În anul 1889, în localitatea Nampa, Idaho (SUA) a fost găsită o figurină din piatră în timpul unor excavaţii. În mod cert realizată de mâna omului, ea a fost găsită la adâncimea de 105 metri, ceea ce o plasează într-un timp cu mult mai îndepărtat decât prima apariţie a omului pe acele meleaguri, după ştiinţa istoriei actuale.
    Singura explicaţie pe care savanţii contemporani au dat-o acestei statui a fost aceea că „este imposibil ca ea să existe încă din acele timpuri”.
 
Primul calendar din piatră
 

    În deşertul Sahara din Egipt se află cel mai vechi calendar astronomic din piatră care este cunoscut până în prezent. El este numit Nabta. Se pare că a fost construit aproximativ cu 1000 de ani înainte de complexul de la Stonehenge. Nabta a fost ridicat pe malul unui lac ce este secat în prezent. Uluitor e că blocurile de piatră uriaşe care îl compun, înalte de peste 3 metri, au fost deplasate pe distanţe enorme prin deşert în urmă cu 6000 de ani, pentru a construi acest calendar astronomic. Ce fel de oameni „primitivi” au putut să facă aceasta? Totuşi, se pare că zona respectivă nu a fost dintotdeauan deşertică. Există dovezi că ea a fost locuită în mileniile 10 şi 8 i.Hr., fiind acoperită de o bogată vegetaţie, care în timp a fost înghiţită de deşert.
 
 Piesa din fier în piatră, veche de 300 de milioane de ani
 

    În anul 1998, un om de ştiinţă rus, care făcea nişte investigaţii la câteva sute de kilometri depărtare de Moscova, a găsit o bucată de piatră în care era incrustata o piesă din fier. Geologii au estimat că vârsta rocii este de aproximativ 300-320 de milioane de ani. Ştiinţa ne spune că la acea vreme nu exista încă viaţă inteligentă pe planeta noastră; nu existau nici măcar dinozaurii.
 
Rachetă în antichitate
 
 
    Acest desen găsit pe pereţii unei peşteri din Japonia datează dinainte de anul 5000 i.Hr.
 
Pietrele care „merg” singure
 
 
   Nici chiar NASA nu poate explica acest fenomen straniu. El are loc în Valea Morţii din Parcul Naţional SUA. Platoul Racetrack este perfect drept de la nord la sud şi de la est la vest. Rocile, unele dintre le cântărind sute de kilograme, alunecă pe sedimentul platoului, lăsând urme foarte vizibile, însă nimeni nu a putut să vadă efectiv cum anume se petrece aceasta. 
 
 Puterea piramidei
 
 
    În Mexic există marea piramidă de la Teotihuacan. Construcţiile acestui oraş antic conţin în pereţii lor straturi de mică. Cel mai apropiat sit unde există mică se află însă în Brazilia, la mii de kilometri depărtare. Mica se foloseşte mai ales în tehnologie şi în producerea energiei; s-a ridicat în mod firesc întrebarea: de ce au dorit constructorii să încorporeze acest material în construcţia piramidei şi a altor clădiri de pe acel platou? Fireşte, presupunând că au făcut efortul să o găsească şi să o transporte mii de kilometri până acolo...
  
Piramide din Atlantida?
 

    Oamenii de ştiinţă continua să exploreze ruinele unor megaliti descoperiţi sub apă, într-un canal din peninsula Yucatan, de lângă Cuba. Arheologii americani, care au descoperit aceste construcţii impresionante sub apă, de-a lungul coastei cubaneze, au declarat imediat că au descoperit Atlantida.
 
 Sinuciderea câinilor
 

    Câinii se sinucid atunci când ajung pe podul Overtoun, lângă Milton, Dumbarton, Scoţia. Construit în anul 1859, podul şi-a dobândit o faimă tristă prin faptul că un mare număr de câini, odată ajunşi pe el, sar în gol, sinucigându-se.
   Fenomenul a fost în special observat începând cu anii ’50 sau ’60, când mai ales câinii cu bot lung din rasa Collie se aruncau în gol de pe el, de la o înălţime de 17 metri.
  
Gigantul fosilizat
 

    „Gigantul irlandez” fosilizat are mai mult de 4 metri înălţime. El a fost descoperit într-o mină din Antrim, Irlanda. Fotografia de mai jos a apărut în revistă British Strand din luna decembrie, 1895. La piciorul drept, gigantul are 6 degete.
  
Giganţi în Nevada
 
 
    Legendele din Nevada (SUA) despre oamenii-giganți, înalţi de 4 metri şi având părul roşcat erau încă vii atunci când America a fost colonizată. Se spune că ultimii giganți au fost ucişi chiar de către primii colonişti, la intrarea într-o peşteră. Excavările realizate în anul 1911 au scos la iveală un maxilar, care comparativ cu maxilarul uman normal, arată ca în fotografia de mai jos. În anul 1931 au fost descoperite două schelete de uriaşi pe fundul unui lac secat, în aceeași zonă. Unul era înalt de 2,60 metri, iar celălalt de 3,3 metri.
  
Dispozitiv inexplicabil
 
 
    Pe malurile râului Mureş din Transilvania, lângă Aiud în ţara noastră, a fost descoperită în anul 1974 o piesă din aluminiu printre oasele unor mastodonţi ce au trăit acum peste 20 000 de ani. Aluminiul este mereu găsit în combinaţie cu alte metale, însă acela era aluminiu pur. Piesa era acoperită cu un strat de 1 mm de oxid, ceea ce îi determină vechimea la 3-400 de ani. Problema e ca aluminiul nu a fost descoperit decât în anul 1808 şi nu a fost produs în cantităţi mari decât începând cu anul 1885.
  
Farfuria Loladoff
 

    Fafuria Loladoff este un platou din piatră vechi de 12 000 de ani, găsit în Nepal. Se pare că Egiptul nu este deloc singurul loc din lume care a fost vizitat de extratereştri, din moment ce pe această farfurie, veche de peste 14 000 de ani este figurat foarte clar discul unei farfurii zburătoare. De asemenea, pe aceeaşi farfurie din piatră mai este figurata o fiinţă, care seamănă foarte mult cu „micii cenuşii”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu