luni, 16 decembrie 2013

Dai togo Japonia!

   Despre Japonia, sau Ţara Soarelui Răsare, am fi tentaţi să spunem că ştim o sumedenie de lucruri, poate mai multe decât am şti despre ţări mai apropiate de graniţele noastre. Japonia nu înseamnă doar sushi, sake, yakuza, samurai, harakiri şi seppuku, gheişe, kamikaze, karate, ori toată pleiada de mărci din industria electronică, sau auto-moto. Doar o suită de cuvinte ar duce în derizoriu şi ar fi un afront impardonabil pentru o ţară şi un popor absolut uimitor. 
   Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei, care au înfipt o sabie în ocean, iar la scoaterea sa s-au format patru picături ce au devenit insulele principale (Honshu, Hokkaido, Kyushu, Shikoku, în ordinea mărimii), precum şi o multitudine de insule mic.  Insulele nipone însumează circa 50 de vulcani activi şi vreo 200 inactivi.
   Anual, japonezii îndură aproximativ 1500 de cutremure, dar cel înregistrat pe data de 11 martie 2011 pe coasta de est, în apropiere de oraşul Sendai, a avut magnitudinea cea mai mare înregistrată vreodată, de 8,9 pe scara Richter. De parcă nu ar fi suficiente, pe lista calamităţilor naturale mai figurează taifunul şi tsunami, care pun la grea încercare un popor estimat la circa 127 de milioane şi care, din propriile dureri şi lacrimi, a găsit puterea de a născoci un nou salut pentru sine şi pentru cel de lângă el: Dai togo! Ceva de genul: "Capul sus!"
  Multe ar fi de spus, de scris sau de comentat despre ţara pe care scriitorul britanic James Clavell a adus-o în atenţia europeană prin romanul Shogun, însă Japonia parcă nu pare dispusă să-şi dezvăluie chiar toate secretele. Spre exemplu, nu cred că aţi ştiut că...

... în Japonia copiii fac curat în şcoli în fiecare zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie? Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia, reprezintă o parte a eticii japoneze.

... un angajat japonez din domeniul igienei este numit "inginer de sănătate" şi poate avea un salariu cuprins între 5.000 şi 8.000 de dolari pe lună, iar un om de serviciu este supus unor teste scrise şi orale?

... Japonia nu are resurse naturale şi este expusă la mii de cutremure pe an, dar toate acestea nu au împiedicat-o să devină una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume?

... în doar 10 ani, oraşul Hiroshima a revenit la ceea ce a fost, din punct de vedere economic, înainte de căderea bombei atomice?

... rata de alfabetizare a Japoniei se apropie de 100%?

... în Japonia, elevii de la clasa întâi până la clasa a şasea trebuie să înveţe etica în relaţiile cu ceilalţi oameni?

... japonezii, deşi sunt unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu au servitori? Părinţii sunt responsabili pentru casă şi copii.

... nu există nicio examinare de la clasa întâi până la clasa a treia, pentru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufla concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare.

... dacă te duci la un restaurant de tip bufet suedez în Japonia, veţi observa că oamenii mănâncă doar cât au nevoie, fără a lăsa resturi în urmă? Ei nu risipesc mâncarea.

... durata de întârziere a trenurilor din Japonia este de câteva secunde pe an? Ei apreciază valoarea timpului şi sunt foarte punctuali.

... elevi au la dispoziţie o jumătate de oră pentru a servi masa, astfel încât să li se asigure o digestie corectă. Când cei responsabili au fost întrebaţi despre această problemă, au răspuns: aceşti elevi sunt viitorul Japoniei.

... în Japonia sunt peste 50.000 de oameni care au peste 100 de ani?

... în Japonia au loc aproximativ 2 crime comise cu arme de foc pe an?

... în Japonia este acceptabil să adormi la serviciu pentru că se consideră că somnul este determinat de munca grea?

... trenurile sunt atât de aglomerate încât a fost angajat personal care se ocupă cu împingerea pasagerilor în interiorul acestora?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu