marți, 13 noiembrie 2012

Leul românesc, un paraleu european

   Leul există ca monedă din 1867. La 19 ianuarie 1881 începea să circule din mână-n mână prima bancnotă românească, cea de 20 de lei. După toate estimările, leul îşi trăieşte anii dinaintea morţii, căci România şi-a propus să treacă la moneda euro. E suficient să te uiţi la colecţia leilor de la prima apariţie şi până azi pentru a înţelege cum s-a scris istoria în spaţiul românesc. Leii au fost la început precum francii francezilor. Aceeaşi valoare, acelaşi gramaj de aur.


Războaiele mondiale i-au transformat, i-au schimonosit, ajungând la un moment dat cea mai mică bancnotă care a existat vreodată în lume (cât un timbru poştal). Comunismul, care, între altele, îşi propunea ca ţel suprem o societate fără bani, a avut parte de bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria României: cinci milioane de lei. Era inflaţia de după al Doilea Război Mondial. Au urmat "bălceştii" şi "vladimireştii", celebrele bancnote de 100 şi de 25 de lei. Apoi, liberalizarea pieţei a adus o avalanşă de emisiuni monetare. Între 1990 şi 2003, aproape în fiecare an au apărut noi monede şi bancnote. Şi totuşi, mai mult decât oricând, lumea a continuat să se plângă că n-are bani. Mai jos este istoria banilor pe care i-am avut.
   De ce-i zice leu? La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu. "Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. La 22 aprilie - 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles.Carada, el e "tata banilor"!
   Eugeniu Carada (foto medalion) a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 - 29 aprilie 1880), până la construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote.

    În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o epistolă către ţară : "Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. - cu valoare convenţională)". De la Paris, Carada s-a întors cu un maldăr de bani. Banii României: 900.000 de bilete de 20 de lei, 300.000 de bilete de 100 de lei şi 25.000 de bilete de 1.000 de lei. Tot Carada a ales culoarea albastră a banilor, efigia împăratului Traian şi personificarea României ca mamă în mijlocul fiilor ei. Toate acestea au fost desenate de pictorul francez Georges Duval, tocmit tot de Carada, acolo, în Franţa. Eugeniu Carada (1836 - 1910) a fost un scriitor, om politic şi economist român. Pe lângă eforturile de întemeiere a Băncii Naţionale Române, a redactat prima Constituţie românească, în 1866. Carada a fost mason şi membru al Partidului Naţional Liberal. Vreme de 30 de ani a fost slujbaş al BNR, dar nu a acceptat niciodată funcţia supremă, de guvernator. La începutul secolului al XX-lea, România avea 6,5 milioane de locuitori. O societate polarizată în care banii se învârteau aproape exclusiv în marile oraşe. Ziarele epocii dezvăluie un mediu citadin consumerist şi mercantil. Săpunuri, pudre, soluţii-minune împotriva căderii părului inundau paginile ziarelor. Primul Război Mondial va curma avântul capitalist. Leul cade în mâinile armatelor germane, odată cu Bucureştiul, la 6 decembrie 1916. Între 1917 şi 1918, nemţii tipăresc lei printr-o bancă cu capital german: Banca Generală Română. Refugiat la Iaşi cu întreg Guvernul, Ministerul de Finanţe emite la 1917 cea mai mică bancnotă din lume, recunoscută ca atare şi de Cartea Recordurilor: bancnota de 10 bani, cu efigia Regelui Ferdinand. Are dimensiunile de 27,5 X 38 de milimetri, ceea ce înseamnă că este cât un timbru poştal. După Marea Unire au fost unificate monedele româneşti şi cele străine, care circulaseră în noile teritorii româneşti (corona austro-ungară în Transilvania, rubla Romanov în Basarabia şi Lvovul în Bucovina). S-a făcut şi paritatea cu leul german care a circulat în perioada ocupaţiei germane. Toate astea, dar mai ales pierderile din timpul Primului Război Mondial au făcut ca leul să scadă mult comparativ cu francul francez: în 1920, francul şi leul nu mai erau la paritate. Moneda franceză echivala cu 2,5 lei. În 1922, preţurile crescuseră de 22 de ori faţă de nivelul la care erau în 1916. Anii '30 au fost ani negri pentru leu, totul culminând cu marea criză financiară. Crahul bursier de la New York (29 octombrie 1929) s-a repercutat şi asupra leului. Am avut falimente răsunătoare: Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch Blank & Co, sau Banca Berkovitz. Populaţia activă a României a fost afectată direct prin reduceri salariale succesive: 10-23% în 1930, 15% în 1932, 10% în 1933. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost retrase de pe piaţă monedele de nichel pentru a fi utilizate în industria de armament. Au fost înlocuite cu monede de zinc. Iar pe parcursul războiului leul a intrat într-un nou proces de devalorizare.

 Sfârşitul anilor '40 sunt cei mai grei din istoria leului. Inflaţia galopează ca pe Hipodromul de la Ploieşti. La 1947 este emisă bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria Băncii Naţionale a României: cinci milioane de lei. Pe acest fond, în 1952 apare o nouă lege monetară şi banii îşi schimbă din nou înfăţişarea, iar un 1 leu nou este calculat la 20 de lei vechi. Apar pe bancnote muncitorii, ţăranii şi personajele istorice care conveneau doctrinei comuniste: revoluţionarii avant la lettre Tudor Vladimirescu (25 de lei) şi Nicolae Bălcescu (100 de lei). Pe revers: triumful industrializării şi mecanizarea agriculturii. Sistemul economiei de piaţă este aspru criticat în tratate de economie şi ironizat în "opere" literare. Până în 1989, banii stagnează. În 1966 BNR umblă la designul banilor şi îl introduce pe Alexandru Ioan Cuza pe "hârtia" de 50 de lei. Între 1990 şi 2003 se emit aproape an de an noi monede şi bancnote. "Hârtiile" pornesc de la 200 de lei (emisie 1992, cu chipul lui Grigore Antipa) şi ajung la 1.000.000 de lei (emisie 2003, cu chipul lui Ioan Luca Caragiale).

   În 1999, România devine prima ţară din Europa care emite bani pe suport de plastic (polimer). Au fost acele bancnote speciale de 2.000 de lei, emise cu ocazia eclipsei totale de soare.

 Până azi, România e singura ţară de pe Bătrânul Continent care foloseşte bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întâlni în Asia şi Australia.

 "Bancnota de plastic are multe avantaje: este mult mai greu de falsificat decât bancnota de hârtie şi se deteriorează mai greu. După introducerea bancnotelor de plastic, România nu a înregistrat falsuri profesioniste.''


Mai recomand pentru lectură:

 http://www.totpal.ro/istoria-leului-romanesc-de-la-talerul-olandez-pana-la-banii-din-ziua-de-azi-foto-video/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu