luni, 29 noiembrie 2010

PĂNCULESCU sau (şi) EIFFEL?

“INGINERUL PANCULESCU - INSPIRATORUL LUI EIFFEL?”

Puţini sunt cei care ştiu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie descoperită în România de proiectantul şi constructorul Gustave Eiffel, care a importat-o de la noi.

După ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zürich, inginerul Gheorghe Panculescu ajunge să lucreze în cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri. În 1878, Panculescu revine în ţară pentru a construi calea ferată Bucureşti-Predeal. În acea perioadă, inginerul inventeaza un sistem de îmbinare a traverselor de cale ferată, care avea să revoluţioneze construcţiile metalice. Astfel, datorită metodei de montare a şinei pe traverse în afara spaţiului căii ferate, Panculescu a reuşit să termine lucrarea concesionată în mai puţin de un an, deşi termenul era de aproape cinci ani.


Panculescu l-a gazduit pe Gustave Eiffel

Impresionat de proiectul inginerului romîn, Gustave Eiffel se deplasează special la Vălenii de Munte pentru a-l întâlni pe Panculescu, cel care avea să devină inspector general al Căilor Ferate Române. Eiffel a vrut să vadă tehnologia folosită de acesta la montarea căii ferate. În 1879, în casa unde se află acum Muzeul “Nicolae Iorga“, francezul a fost găzduit de Panculescu şi a fost impresionat de geniul românului. Aici, Gustave Eiffel, care avea să devină celebru, i-a vorbit gazdei despre proiectul său, înălţarea unui turn ieşit din comun, la Paris, pentru Expoziţia Universală din 1889. Împreună au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Panculescu la construcţia turnului, folosind subansamble metalice confecţionate la sol şi asamblate după aceea, pe masură ce se înalţa lucrarea. Interesant este şi faptul că destinul celor doi ingineri avea să se încheie, în acelaşi an, 1922.

Cunoscut în Franţa, anonim în România

Profesorul Eugen Stănescu de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie s-a numărat printre puţinii cercetători ai acestui inedit episod. A fost special în Franţa pentru a studia cât de cunoscut este aportul inginerului român la ridicarea simbolului "Orasului luminii". Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a găsit un studiu intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, datat 1887, în care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizează că turnul care îi poartă numele nu s-ar fi putut construi dacă nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosită de inginerul român Gheorghe Panculescu la construcţia tronsonului de cale ferată Bucuresti- Predeal. Din păcate, numele românului este mult mai cunoscut în Franţa decât în ţara unde s-a născut. Doar la insistenţele profesorului Stănescu, o şcoală generală din Vălenii de Munte poartă de la începutul acestui an numele inginerului Panculescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu